Astenia de primăvara ne tulbură anul acesta mai mult decât oricând. Lipsă de energie, tonus scăzut, somnolență, dureri articulare, toate acestea sunt neplăceri cu care ne confruntăm fiecare dintre noi. Pentru fiecare dintre aceste minusuri pe care le resimți astăzi există soluții care te ajută să treci mai ușor. Ca să ne simțim mai bine, specialiștii ne recomandă să introducem în rutina noastră zilnică o serie de deprinderi care cu siguranță că ne vor ajuta să ne ridicăm tonusul.
1.Încearcă terapia prin masaj
„Masajul este o terapie ce implică manipularea straturilor de mușchi și țesuturi pentru a le crește funcționalitatea și a induce o stare de relaxare. Aceste manevre eliberează tensiunea acumulată în mușchi, crește viteza de circulație a sângelui și determină relaxarea. Terapia prin masaj ajută la diminuarea unor simptome fizice asociate multor afecțiuni. Pentru cei care suferă de depresie, masajul poate atenua durerile de spate, de încheieturi și musculare, dar poate atenua și senzațiile de oboseală sau insomnia”, explică terapeutul Dan Bujor, specialist terapia prin masaj.
2.30 de minute pe zi programează-le pentru mișcare
Lasă canapeaua, mersul cu mașina, navigatul pe social media și pune-ți mușchii la treabă. 30 de minute de mișcare pe zi te vor ajuta să rintri în formă. Nu trebuie să te gândești că îți este necesar să abordezi un program de sport complicat, trebuie doar să mergi 30 de minute pe jos.
3.Meditează un minut pe zi
Atunci când te gândești la insomnie, depresie, lipsă de tonus etc., te gândești la puterea sau lipsa de putere la nivel fizic. Nu este, însă, suficient. Ai grijă și de psihic. Un minut de meditație pe zi îți va da putere să faci față situațiilor stresante și să te concentrezi mai bine. Fie că ești la birou sau acasă, ia-ți timp pentru tine, respiră și lasă gândurile să zboare.
4.Bea apă înainte de somn și dimineața imediat ce te-ai trezit
„Apa este esențială pentru a îndepărta toxinele din organism, pentru a stimula organismul, a hidrata pielea și a-i conferi acea strălucire de care are neapărat nevoie. Cea mai bună modalitate de a determina nivelul de hidratare este culoarea urinei. Dacă este limpede, cu siguranță te hidratezi corect, dar dacă este închisă, atunci lucrurile se schimbă. Foarte mulți oameni nu reușesc să consume cei doi litri de apă pe zi recomandați de specialiști, însă ai putea începe prin a consuma un pahar de apă imediat ce te trezești și unul chiar înainte de culcare. Asrfel îți inchei ziua într-o notă sănătoasă”, explică, în continuare, Dan Bujor.
5.Consumă la fiecare masă legume cu frunze verzi
Legumele cu frunze verzi sunt bogate în vitamine și minerale. În plus, vin cu un aport important de fibre vegetale, indicate în procesul de reglare a greutății. Mai mult decât atât, controlează senzația de foame, oferind sentimentul de sațietate.
Leave a Comment