Dr. Tarek Nazer: Care sunt riscurile care ne pandesc iarna și cum să ne protejăm articulațiile? E sezonul când mulți dintre noi ne temem de căzături pe gheață și dureri articulare accentuate de frig.
Când este frig și, mai ales, gheață pe jos, prima noastră grijă e să ajungem cât mai repede la destinație și să evităm căzăturile.
În acest sens, doctorul ortoped Tarek Nazer ne spune care sunt cele mai frecvente probleme care ne afectează iarna:
1.Atunci când este frig, scade presiunea barometrică și încep și durerile articulare să fie accentuate, mai ales la persoanele care suferă de probleme articulare cronice.
2.Riscul de căzături și alunecare este mai crescut, iar atunci când ne pierdem echilibrul și alunecăm pe gheață putem suferi:
– o simplă contuzie în care mușchii, tendoanele și oasele suferă o inflamație locală, dar fără asociere de leziuni mai avansate;
– entorsă – leziunea traumatică a unei articulații, în urma căreia se produce întinderea sau ruperea ligamentelor, tendoanelor de la nivelul articulației;
– luxația – care apare din cauza unui traumatism violent, ce produce deplasarea capetelor osoase din articulație însoțită de deformarea articulară și imposibilitatea efectuării mișcării;
– fractură – întreruperea continuității unui os rezultată în urma unui traumatism puternic.
Tratamentul variază de la repaus, imobilizarea gipsată sau cu orteza, la tratament chirurgical în cazurile mai avansate.
3.Curățarea zăpezii poate scoate în evidență patologii ascunse: mișcarea repetată, cu lopata, de a curața curtea, poate provoca apariția tendinitei la nivelul umărului sau dureri lombare la persoanele care suferă de hernie de disc.
Persoanele care suferă oricare dintre aceste probleme trebuie să ajungă de urgență la medic, pentru un examen de specialitate și tratamentul corespunzător afecțiunii suferite.
Leave a Comment