Abcesul cerebral este o afecțiunea neurologică cu care medicii specialiști se confruntă destul de des, în ultima perioadă. Mai multe despre această boală ne-a spus doctorul neurochirurg, Dan Benția.
Abcesul cerebral este catalogat ca o infecție bacteriană, parazitară sau fungică și poate apărea în contextul în care pacientul este supus fie unui transplant, fie este știut cu anumite boli congenitale cardiace sau este diagnosticat cu periculoasa infecție HIV. Acest tip de abces poate duce la inflamarea creierului, aceasta determinând o presiune puternică asupra țesutului cerebral.
Printre simptomele care pot indica prezența unui abces cerebral amintim:
- stările de confuzie
- tulburările de vorbire
- durerile de cap
- crizele de epilepsie
- tulburările de echilibru.
Abcesul cerebral este descoperit de medicii neurochirurgi de obicei la nivelul lobului frontal și, de obicei, vine însoțit de sinuzita cronică, dar aceștia declară că nu este exclus să se localizeze și la nivelul lobului temporal.
Dacă abcesul este localizat în zona cerebelului dă instabilitate, amețeli, tulburări de postură și coordonarea mișcărilor. Pe de altă parte, abcesele localizate în lobul temporal dau defecte de câmp vizual sau tulburări de limbaj.
Boala debutează cu febră și indică astfel existența unei infecții.
Tratamentul acestei boli este unul medico-chirurgical. Faptul că această boală implică riscuri este necesar ca în rezolvarea ei să fie cooptați mai mulți medici specialiști din neurologie, neurochirugie, terapie intensivă, boli infecțioase sau medicină internă. Înainte însă de orice este necesar ca aceștia să apeleze la examene RMN și CT ca să verifice gradul de evoluție a bolii la nivel cerebral. Nu trebuie ignorate nici investigațiile asupra organelor interne ce pot fi puternic afectate fiind necesară investigația bacteriologică din sânge, EKG-ul și ecografia abdominală.
Abcesele încapsulate se excizează. În cazul în care provoacă hidrocefalie obstructivă se alege varianta neurochirurgicală de îndepărtare sau aspirarea a abcesului și drenajul ventricular extern.
Mortalitatea este scăzută de 5 si 10 % dacă boala este depistată în fazele ei de început. Dar dacă tratamentul este început cand pacientul a ajuns în comă, atunci mortalitatea este de 50%.
Leave a Comment