Cauta...
TOP
Stil de viață

Cum ne putem pierde vederea periferică din pricina pleoapelor căzute. Ce este ptoza și cum poate fi tratată

Cum ne putem pierde vederea periferică din pricina pleoapelor căzute. Ce este ptoza și cum poate fi tratată

Pleoapele lăsate reprezintă o problemă care afectează un număr mare de oameni, deopotrivă femei, bărbați, tineri sau oameni mai în vârstă.

 

Afecțiunea poartă denumirea de ptoză și ne afectează nu doar din punct de vedere estetic, ci are și efecte precum înrăutățirea vederii periferice, vedea cu coada ochiului, în părțile laterale. Medicul chirurg estetician Iancu Morad ne explică care sunt cauzele acestei afecțiuni și care este soluția salvatoare pentru a scăpa de excesul de piele de la nivelul pleoapelor și de a îmbunătăți vederea periferică.

„Patologia pleoapelor căzute, afecțiune numită ptoză, poate apărea în urma unui traumatism, pe fondul înaintării în vârstă sau al diferitelor tulburări medicale. Ea se numește ptoză unilaterală când afectează un singur ochi și ptoză bilaterală când afectează ambii ochi. Problema poate apărea încă de la naștere, fiind vorba despre ptoză congenitală, sau poate să apară mai târziu în viață, iar în aceste cazuri este cunoscută sub numele de ptoză dobândită. În funcție de severitatea afecțiunii, pleoapele superioare căzute pot bloca sau reduce foarte mult vederea, în funcție de cât de mult obstrucționează pupila”, declară medicul chirurg estetician Iancu Morad (Luxury Aesthetics).

De ce apare ptoza?

„Există multe cauze posibile ale pleoapelor căzute, variind de la cauze naturale până la afecțiuni mai grave. Un consult medical este singura metodă prin care se poate determina exact cauza. Bineînțeles, apare cel mai frecvent la adulți pe fondul procesului natural de îmbătrânire. Există un mușchi responsabil pentru ridicarea pleoapei. Pe măsură ce îmbătrânim, acel mușchi se lasă și, prin urmare, apare căderea pleoapei.

Dacă problema se manifestă doar la un ochi, poate fi rezultatul unei leziuni nervoase. Și anumite proceduri oftalmologice, cum ar fi operația de cataractă, pot determina uneori dezvoltarea ptozei, ca urmare a întinderii mușchiului.

În unele cazuri, poate fi și simptomul unei afecțiuni mai grave, motiv pentru care este foarte important să mergem la medic pentru a stabili cauza exactă”, adaugă medicul chirurg estetician Iancu Morad.

Pleoapele lăsate afectează vederea periferică

„Surplusul de piele în cazul pleoapelor lăsate ne conferă un aspect trist și obosit, îngreunând pleoapele și acoperind chiar zona superior laterală a ochilor. În acest fel vederea periferică poate fi afectată, ceea ce poate îngreuna desfășurarea normală a activităților de zi cu zi. Sunt foarte mulți oameni care se confruntă cu această problemă”, mai spune Dr. Iancu Morad.

Ce înseamnă vederea periferică?

„Vederea periferică este capacitatea noastră de a vedea cu coada ochiului. Asta înseamnă că suntem capabili să vedem lucruri în afara liniei noastre directe de vedere, fără a fi nevoie să întoarcem capul. O abilitate care ne este de mare folos în viața de zi cu zi, chiar dacă poate nu conștientizăm acest lucru. Când apare o problemă la nivelul vederii periferice, o să observăm că e nevoie să depunem mai mult efort pentru a vedea ce este în jurul nostru. Acest lucru ne poate face să ne împiedicăm mai ușor, poate cauza diferite accidente neplăcute”, declară medicul chirurg estetician Iancu Morad.

Ce soluție estetică există pentru ptoză?

„Întâi de toate, mai insist o dată asupra importanței controlului medical ce determină cauza exactă a căderii pleoapelor. Apoi, soluția este de a elimina excesul de piele din zona pleoapelor.
Intervenția se numește blefaroplastie, iar, în prezent, o putem realiza rapid și sigur în clinică, doar cu anestezie locală și fără a fi nevoie de internare. Pe lângă faptul că este o procedură cosmetică, ea întinerind considerabil aspectul estetic, blefaroplastia are astfel și efecte spectaculoase din punct de vedere funcțional. După această intervenție, câmpul vizual se extinde considerabil. În general, o astfel de procedură bine realizată poate avea efecte care se mențin până la 10-15 ani. Nu este dureroasă, nu necesită timp de recuperare și nu lasă cicatrici”, încheie medicul chirurg estetician Iancu Morad.

Tania Budi, blefaroplastie pentru îmbunătățirea vederii periferice

Tania Budi se numără printre pacientele medicului chirurg estetician Iancu Morad care au apelat la blefaroplastie. În urma intervenției chirurgicale, excesul de piele de la nivelul pleoapelor a fost eliminat, iar vedeta a obținut o întinerire a aspectului fizic și a fost corectată problema privirii periferice îngreunate.

„Ajunsesem într-o situație care mă deranja destul de mult: pielea de deasupra ochilor și de la nivelul pleoapelor crescuse în exces și forma pliuri care coborau până peste gene. Acest lucru punea greutate pe pleoape și crea un efect estetic neplăcut: ochii păreau mici, arătam mereu ca și cum abia m-aș fi trezit din somn. Este o problemă cu care mulți oameni se confruntă în special după vârsta de 40 de ani. În plus, afectează chiar și vederea periferică și nu mai poți aplica nici fardurile corect. Este neplăcut să te privești în oglindă și să pari mereu obosită, deși, în realitate, abia ce te-ai odihnit. L-am întrebat pe medicul meu estetician Iancu Morad ce e de făcut, care este cea mai sigură intervenție și mi-a recomandat blefaroplastia, operația pentru care este foarte apreciat. Am înțeles ce presupune, că nu este dureroasă și nici nu necesită perioadă lungă de recuperare și am zis da! Au trecut câteva săptămâni de la intervenție și este totul minunat. Am conturul ochilor și pielea fină și fermă ca acum 25 de ani. Sunt extrem de încântată!”, declara Tania Budi la scurt timp după intervenția realizată de medicul chirurg Iancu Morad.

Blefaroplastia, realizată de medicul Iancu Morad, este o intervenție ce durează maximum 45 de minute, se realizează cu anestezie locală, și are numeroase beneficii: prin eliminarea surplusului de piele, se îmbunătățește aspectul estetic al ochilor, se corectează asimetriile, întinerește trăsăturile și oferă luminozitate privirii.

TAGS:

«

Next post:

Stilul de viață al persoanelor care trăiesc în mediul rural îi predispune la apariția cancerului de piele. De ce, explică medicul Mihaela Leventer »

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *